De ce un test clasic de lactat nu este suficient?

Test Lactat sange

Lactatul este unul dintre cele mai utile instrumente pe care le avem la dispoziție pentru a înțelege răspunsul organismului la efort.

Dar există o problemă.

De foarte multe ori, testarea lactatului este interpretată mult prea simplu.

Sportivul aleargă la 14 km/h și are 2,5 mmol/L. Aleargă la 15 km/h și ajunge la 3,5 mmol/L. La 16 km/h are deja 5 mmol/L.

Se trasează curba, se identifică un prag și de aici se stabilesc zonele de antrenament.

Este util? Da.

Este suficient pentru a înțelege ce se întâmplă în organism? Nu.

Motivul e simplu: concentrația de lactat din sânge ne spune cât lactat este prezent în sânge în acel moment. Nu ne spune direct cât lactat produce musculatura, cât este oxidat, cât de mare este contribuția glicolitică sau de ce s-a schimbat curba de la un test la altul.

Lactatul din sânge nu este același lucru cu producția de lactat

În timpul efortului, glucoza sunt descompusi prin glicoliză, iar unul dintre produsele importante ale acestui proces este piruvatul.

O parte din piruvat este oxidată mai departe prin sistemul aerob. Când rata de producție a piruvatului depășește capacitatea sistemului aerob de a il descompune, o parte este transformată în lactat.

Lactatul nu este însă un simplu "deșeu".

Ci este o sursa de combustibil asemanatoare glucozei. Acesta poate fi transportat către alte fibre musculare unde este utilizat ca sursa energetica, poate fi folosit de inimă chiar si de creier.

Așa că, de fapt, concentrația de lactat pe care o măsurăm în sânge este rezultatul unui echilibru între producție și utilizare.

Simplificat:

Lactat care ajunge în sânge = cât se produce in muschi - cât se utilizează

Asta schimbă foarte mult modul în care ar trebui interpretat un test.

Dacă doi sportivi au 4 mmol/L la o anumita viteza, nu înseamnă automat că produc aceeași cantitate de lactat in muschi.

Unul poate produce foarte mult, dar poate avea și o capacitate foarte bună de utilizare a acestuia

Celălalt poate produce mai puțin.

Rezultatul măsurat în sânge poate fi identic insa mecanismul din spate poate fi complet diferit.

Ce este VLaMax?

VLamax este un indicator al ratei maxime de producție a lactatului și este folosit pentru a descrie puterea anaeroba a sportivului. Se masoara in milimoli de lactat raportati la timp mmol/l/s.

Practic, ne ajută să înțelegem cât de puternic este sistemul care produce energie rapid prin glicoliză.

Această informație este foarte importantă pentru că producția de lactat nu depinde doar de cât de bun este sistemul aerob.

Să luăm doi sportivi care aleargă la aceeași intensitate. Dacă unul are o VLamax mai mare, fluxul glicolitic poate fi mai mare și, implicit, producția de lactat poate fi mai mare. Dacă celălalt are o VLamax mai mică, contribuția glicolitică poate fi mai redusă la aceeași intensitate.

Asta nu înseamnă că unul este „mai bun” decât celălalt.

Un sprinter are nevoie să poată produce foarte multă energie într-un timp foarte scurt. Pentru el, o capacitate glicolitică ridicată este un avantaj.

Un maratonist are alte priorități. Pentru el este important să poată susține un ritm ridicat cu o contribuție glicolitică cât mai bine controlată, astfel încât să nu consume carbohidrații inutil de repede și să nu acumuleze lactat într-un ritm pe care nu îl poate susține.

De aceea, VLamax nu este un parametru pe care trebuie să îl maximizăm sau să îl minimizăm.

Trebuie să fie potrivit pentru sport.

Relația dintre VO₂max și lactat

Un alt element important este VO₂max.

Modelul metabolic descris de Mader și Heck arată că producția de lactat la o anumită intensitate este influențată de relația dintre VO₂max, consumul de oxigen la acea intensitate și VLamax.

Să presupunem că avem doi sportivi cu aceeași VLamax.

Primul are un VO₂max de 60 ml/kg/min, iar al doilea de 75 ml/kg/min.

Dacă ambii consumă 40 ml/kg/min de oxigen în timpul unui efort, primul folosește aproximativ două treimi din VO₂max, în timp ce al doilea folosește puțin peste jumătate.

Pentru al doilea sportiv, acel efort reprezintă o solicitare aerobă relativ mai mică. Prin urmare, necesarul de contribuție glicolitică poate fi diferit, iar producția de lactat poate fi mai mică, intrucat o parte mai mare din necesarul energetic este "acoperit" de sistemul aerob.

Asta ne arată ceva important: lactatul nu poate fi interpretat separat de capacitatea aerobă.

Dacă un sportiv ajunge să aibă mai puțin lactat la aceeași viteză după câteva luni de antrenament, nu putem spune automat că s-a imbunatatit.

Este posibil să-și fi crescut VO₂max. Este posibil să-și fi redus VLamax. Este posibil să fi devenit mai economic. Sau o combinatie din toate.

Curba de lactat ne arată că s-a produs o schimbare. Pentru a înțelege cauza schimbării, avem nevoie de mai multe informații.

De ce aceeași valoare de lactat poate însemna lucruri diferite?

Să luăm un exemplu simplu.

Avem doi alergători care ajung la 4 mmol/L la 15 km/h.

Dacă ne uităm doar la rezultat, sunt foarte asemănători.

Dar să presupunem că primul are o VLamax relativ scăzută și o capacitate aerobă moderată, în timp ce al doilea are o VLamax ridicată și o capacitate aerobă foarte bună.

Al doilea sportiv poate produce mult lactat, dar poate avea și o capacitate foarte bună de a-l utiliza. Primul poate produce mai puțin, dar poate avea și o capacitate mai redusă de utilizare.

În sânge, rezultatul poate fi același.

Mecanismul care a dus la acel rezultat este însă diferit.

Pentru antrenament, această diferență este importantă.

Dacă primul sportiv are nevoie să își dezvolte puterea aerobă, iar al doilea are nevoie să își controleze contribuția glicolitică, nu are sens să le aplicăm exact aceeași strategie de antrenament doar pentru că au aceeași valoare de lactat.

Ce se întâmplă atunci când lactatul scade?

Aici este una dintre cele mai interesante situații pe care le putem întâlni în testare.

Să spunem că un sportiv avea 4,5 mmol/L la 15 km/h, iar după câteva luni ajunge la 3,5 mmol/L la aceeași viteză.

Este clar că ceva s-a îmbunătățit.

Dar ce?

Poate că VO₂max a crescut și aceeași viteză reprezintă acum un procent mai mic din puterea aerobă.

Poate că VLamax a scăzut și sportivul produce mai puțin lactat la aceeași intensitate iar VO2max a ramas la fel

Poate că a devenit mai economic din punct de vedere biomecanic.

Poate că musculatura lui a devenit mai eficientă în utilizarea lactatului.

Toate aceste adaptări pot produce o curbă de lactat mai bună.

Iar dacă nu măsurăm și alte lucruri, nu putem ști cu siguranță care dintre ele a fost responsabilă pentru progres.

Economia mișcării poate schimba rezultatul unui test

Un sportiv poate avea un test de lactat mai bun fără ca profilul său metabolic să se fi schimbat dramatic.

Să presupunem că un alergător își îmbunătățește tehnica. Devine mai eficient și consumă mai puțină energie pentru a menține aceeași viteză.

Necesarul energetic scade.

În consecință, poate scădea și necesarul de contribuție glicolitică, iar lactatul poate fi mai mic.

Același lucru se poate întâmpla în înot, ciclism, canotaj sau orice alt sport în care tehnica și eficiența mecanică au o influență importantă asupra costului energetic.

Prin urmare, atunci când vedem o îmbunătățire a curbei de lactat, trebuie să ne întrebăm și dacă sportivul a devenit mai eficient în mișcare.

Este o adaptare foarte bună, dar este diferită de o creștere a VO₂max sau o modificare a VLamax.

De ce nu este suficient să spunem „pragul tău este la 15 km/h”?

Unul dintre cele mai comune moduri de a folosi testarea lactatului este identificarea unui prag și apoi prescrierea zonelor de antrenament.

Este o utilizare validă și practică a testului.

Dar pentru mine, acesta este doar începutul interpretării.

Dacă pragul unui sportiv este la 15 km/h, vreau să știu și de ce este acolo.

Este limitat de capacitatea aerobă?

Are o VLamax prea ridicată pentru proba pe care o practică?

Este foarte bun aerob, dar are o economie slabă?

Are o capacitate bună de producție și utilizare a lactatului, dar nu poate susține efortul suficient de mult?

Aceste întrebări sunt mult mai interesante decât simpla valoare a pragului.

Pentru că două persoane pot avea același prag din motive diferite și, prin urmare, pot avea nevoie de tipuri diferite de antrenament.

VLamax nu trebuie să fie întotdeauna mic

Este important să facem această precizare, pentru că există tendința de a privi VLamax ca pe ceva ce trebuie redus.

Pentru un maratonist, o VLamax mai mică poate fi avantajoasă. Pentru un sprinter, însă, aceeași adaptare poate fi nedorită.

Un sprinter are nevoie de o producție rapidă de energie și de capacitatea de a susține eforturi foarte intense. O capacitate glicolitică mare este parte din acest profil.

Un alergător de fond are nevoie de alte lucruri. Vrea să poată susține o intensitate ridicată fără să consume inutil de repede rezervele de carbohidrați și fără ca producția de lactat să depășească prea mult capacitatea de utilizare.

Așadar, întrebarea corectă nu este:

„Cum scădem VLamax?”

Întrebarea este:

„Care este profilul metabolic de care are nevoie acest sportiv?”

Lactatul este o piesă din puzzle, nu întregul puzzle

Nu cred că problema este că testarea lactatului ar fi inutilă fără VLamax.

Din contră, testarea lactatului este extrem de valoroasă.

Problema este atunci când încercăm să folosim o singură măsurătoare pentru a explica un sistem atât de complex precum metabolismul energetic.

Lactatul ne arată ce se întâmplă la nivelul concentrației sanguine. VLamax ne oferă informații despre capacitatea de producție glicolitică. VO₂max ne spune cât de mare este capacitatea aerobă. Economia ne spune cât de multă energie este necesară pentru a produce o anumită performanță.

Când le privim împreună, începem să înțelegem profilul sportivului.

Și atunci testarea devine cu adevărat interesantă.

Nu mai este doar:

„Ai 4 mmol/L la 15 km/h.”

Devine:

„Știm ce se întâmplă la 15 km/h, știm ce componente contribuie la acel rezultat și avem o idee mult mai bună despre ce trebuie să dezvoltăm în următoarea perioadă.”

Asta este, în final, ceea ce ar trebui să facă o evaluare sportivă.

Să ne ajute să luăm decizii mai bune de antrenament.

Referințe

• Mader, A., & Heck, H. (1986). A theory of the metabolic origin of "anaerobic threshold". International Journal of Sports Medicine, 7(Sup), S45–S65.

• Mader, A. (1991). Evaluation of the endurance performance of marathon runners and theoretical analysis of test results. Journal of Sports Medicine and Physical Fitness, 31(1), 1–19.

• Olbrecht, J. (1990). Metabolische Beanspruchung bei Wettkampfschwimmern unterschiedlicher Leistungsfähigkeit (Teză de doctorat). DSHS Köln.